Cariera: De ce da? De ce nu?!

Shoot! N-am reusit sa scriu articolasul meu chair de 8 martie. Busy busy traind si visand. :) Dar despre noi, femeile, putem vorbi oricand, nu? Apu’ iata. O postare despre femeile carora nu le este suficient sa fie mame, sotii si gospodine. Despre femei nesatioase, care pentru a se simti implinite mai au nevoie de o activitate ‘extracuriculara’ sub forma de job si cariera.

Anul trecut, cand am stat vreo 6 luni acasa, am inteles definitiv ca nu am stofa de femeie casnica. Am nevoie sa fac ceva in afara casei nu doar pentru satisfactia si ambitia proprie, ci mai ales pentru echilibrul psihologic si emotional. Al meu si, implicit, al lui si al intregii familii.

Da, uneori copilul imi zice ca i-ar place sa coc paine de casa, asa cum face mama lui Philip. Dar pana si el accepta ca intre paine de casa si vizite la mama la servici, alege a doua optiune. Postarea asta nu este despre balanta dintre cariera si viata de familie. Postarea asta e despre cum crestem pe scara profesionala si de ce ascensiunea in cariera li se da mai greu femeilor decat barbatilor.

Marte? Venus? Pamant.

Ca sa vezi! Cica barbatii sunt totusi de pe Marte, iar femeile de pe Venus. Un proaspat studiu despre sexe a ajuns la concluzia ca femeile si barbatii au totusi personalitati distincte si trasaturi de caracter fundamental diferite.  Femeile sunt mai  sensibile, mai afectuoase si mai receptive, in timp ce barbatii tind sa fie mai stabili emotional, mai vigilenti, mai dominatori, mai rationali.

Cum altfel am explica faptul ca cei mai multi ingineri sunt barbati, iar femeile prevaleaza in scoli si gradinite?

Noul studiu,  despre care a a scris ieri The Telegraph, toarna apa la moara stereotipurilor de gen, sustinand ca teoria cum ca intre profilurile de personalitate de barbati si femei exista doar diferente minore a aparut in urma unei cercetari bazate pe o metodologie gresita (!). 

intrebari retorice

Am citit ieri despre un cuplu american care a donat 42 de milioane de dolari Universitatii din Chicago pentru a crea un institut dedicat imbunatatirii relatiilor dintre doctori si pacienti.

Cei doi americani au simtit pe pielea proprie cum o buna relatie dintre medic si bolnav poate fi cruciala pentru stabilirea diagnozei corecte si, implicit, pentru succesul tratamentului. Pacientii pot furniza indici importanti despre starea lor de sanatate in cadrul discutiilor lejere, pe indelete cu doctorii.

Acum cuplul generos doreste sa vada ‘empatia si compasiunea pusa pe acelasi piedestal cu stiinta si tehnologia’. Institutul creat la initiativa lor va elabora cursuri noi pentru studentii de la medicina, cu scopul final de a le ‘conserva simtul de bunatate’ inainte ca acesta sa fie ‘dezbatut’ din ei pe parcursul studiilor si practicii.