ganduri in soare

Mersul la plaja pe timp de vara face foarte bine femeilor. Si barbatilor, desigur, dar ii lasam acum la o parte.

Pe malul marii sau marginea piscinei ai ocazie sa vezi multe corpuri de femei reale, care sunt departe de tiparele implantate in capurile noastre de revistele glamuroase pe care le cumparam ca sa fim in pas cu tendintele si ultimele noutati in ale frumusetii.

Pe plaja vezi corpuri adevarate: mai curbate in coapse, mai moi pe abdomen, cu amprente de celulita pe sub buci si paianjenis usor de vergeturi pe shale. Facem abstractie de figurile supraponderate, caci nu la ele ne referim aici. E vorba de femei obisnuite, de dimensiuni potrivite. Cu siguranta, fiecare dintre ele vede in oglinda un 3-5 kg, un 2-3 cm in plus, de care nicidecum nu poate scapa, pentru a se apropia standardului din ‘cosmo’.

Pe plaja realizezi ca standerdele ‘cosmo’ sunt de domeniul cosmosului. In abundenta de corpuri reale de femei ti se deschid ochii asupra frumusetii femeilor reale. Mai pui un pic bronz caramiziu si nu-ti poti dezlipi ochii de aceste forme.

Sigur, mai dai cu ochiul si de corpuri slabutse de tot, ca trestia. Dar ca sa vezi – aceastea de cele mai deseori apartin unor adolescente, care, tipic varstei, au pe fata o expresie vesnic iritata, ce nu poate fi inmuiata nici de mangaierile marii, nici de sarutul soarelui.

Culmea e ca aceste pustoaice neformate si amare monopolizeaza revistele glossy, pe care le cumparam noi, si care ne dicteaza ‘standardele’ zilei noua, femeilor adevarate.

Plaja este un vaccin impotriva zombarii propagate de reviste. E locul unde poti face un ‘reality check’ si observa frumusetea neretusata.

Am luat cu mine la mare editia de august al ‘glamour’-ului britanic. Am rasfoit revista, am mirosit un nou parfum iesit pe piata, si cam atat. Chiar daca am terminat cartea de vacanta si nu mai am altceva de citit, las ‘glamurka’ la o parte si merg sa fac o promenada pe malul marii. Sa admir natura. Si naturalul.

Pin-up by Gil Elvgren

prozac anti-frica

Frica. Urasc acest sentiment. Aceasta senzatie care iti incleasta inima cu tentacule de fier si o tine asa strans, reducand-o la marimea unui purice.

De ce mi-e frica? De incertitudine, de lipsa de siguranta, de saracie. Radeti daca vreti. Cu cat avansez in varsta, cu atat mai dureros imi este sa trec prin situatii care imi ameninta stabilitatea, a mea si a familiei mele. Cred ca asa e normal pentru ca responsabilitatile cresc la fel ca si realizazrea importantei lor. Deh… viata de adult.

Cum sa lupti cu frica? Cu acest stres insuportabil pe care ti-l cauzeaza si caruia trebuie sa-i faci fata cumva?

Un an in urma am avut o perioada stresanta ce a durat vreo luna. In tot acel rastimp nu ma puteam dezbaiera de sentimentul de frica nici pentru o clipa. Simteam istovire fizica in muschii cordului. Eram ne om. Un nor sumbru. Ca sa pot dormi am ajuns sa beau pastile de valeriana, si ma gandeam serios sa merg la doctor dupa prozac.

Iata ca si anul asta viata imi mai aduce surprize cacacioase. Ce pot sa fac? Sa stau cu frica in san pana se rezolva situatia neplacuta? Nu vreau.

Am ales sa ma fac cobai si sa testez ipoteza feedback-ului facial. Citisem despre teoria cum ca daca intinzi pe fata un zambet (indiferent daca ai motiv sau nu ca sa ranjesti), creierul tau primeste semnale de fericire. Da-da, cica chiar si in lipsa unor factori concreti ca ar cauza starea pozitiva.

Apu iaca. Ma droghez cu zambet. Fignea ca-mi vine sa-mi smulg parul din cap. Doua palme peste fata pentru culoare in obraji si inainte! Totul va fi bine :DD