Information overload

Iubitul a gasit diagnoza pentru starea mea. Aseara imi povestea ceva in timp ce gandurile-mi iar o luasera haisa undeva tare tare departe. Au revenit in bucataria noastra atunci cand am simtit pauza ce invita replica mea in ceea ce pretindea a fi un dialog.  Cu toata rusinea i-am zis ca nu am auzit ce-a spus, pentru ca asa cum mi se intampla extrem de des in utlimul timp, nu mai stapanesc capacitatea de a ma concentra. Mi se intampla in sedinte, in timpul discutiilor la o cafea cu amicele sau atunci cand odorul tine sa-ma informeze cu orice pret ce trebuie sa faci pas cu pas ca sa treci la urmatorul nivel in jocul lui cu pokemoni.

Piciul, cand simte ca ma “pierde”, imi baga un SD card imaginar in tampla pentru upgrade de memorie. Pacat ca o astfel de procedura nu exista in realitate.

Ce-i mai jenant – sa-ti dai seama ca nu ai habar la ce se refera prietena cand iti trimite un email “apropos de cele discutate aseara…” sau sa incerci sa ghicesti cam ce-a zis seful inainte de a anunta ca-ti transmite stafeta?

Continue reading

Advertisements

noiembrie

Frig. Intuneric. Procrastinare. Un milion de notite mentale testeaza memoria scandalos de proasta de la o vreme. Introspectie. Stare depresiva. Sfarsit de an. Finalizare de proiecte in ritm grabit. Amenintarea sarbatorilor. Planuri. Petreceri. La noi? La voi? Mos Craciun exista! Nu exista. Liste de cadouri. Da’ tu. Da’ eu. ElfYourself is back! Brr.

Cred ca-i timpul de deschis sezonul izvarului cu scortisoara si de evadat in vreo carte cu povesti frumoase si lungi. Sa ma tina cat mai mult.

Si asta va trece…

fara termen de expirare

Cum sarbatorim aniversarea de casatorie? Nicicum. Nu am facut-o in mod special niciodata. Cand am decis sa ne casatorim, a doua zi am depus cererea la oficiul starii civile si exact peste o luna am devenit sot si sotie. Mai devreme se putea doar cu spaga. Pentru mine pasul respectiv nu insemna decat o evolutie naturala a relatiei. Evenimentul era semnificativ in masura in care marca trecerea la o urmatoare etapa si nicidecum o finalitate – “gata! m-am maritat!”

Poate gandul asta nu prea are sens, dar sarbatorirea zilei in care am luat certificatul de casatorie ar insemna ca trebuie sa celebrez  si ziua in care am ridicat actul de identitate.

Imi amintesc cum amicele (pe atunci necasatorite) se agitau in anticiparea primei noastre aniversari, si cat de dezamagite au ramas realizand ca nu planificam chef cu mese intinse si toasturi pompoase.

Noi doi nu simtim necesitatea sa marcam aniversarea. Mai ales nu in mod public. Uneori se intampla sa uitam de ziua respectiva, dar ne amintesc parintii si prietenii cu memorie mai buna, care ne suna sau ne trimit sms-uri cu felicitari. Radem de cat de uituci suntem, ne daruim cate-un sarut in plus si spunem: ei las’ca la anu’.

Tot asa au trecut mai multi “la anu” si am ajuns la aniversarea de cositor. De bine ce eram determinati sa nu lasam jubileul de zece ani sa treaca pe langa noi, circumstantele au vrut ca in ziua X sa fim departe unul de altul.

Ei las’ca la anu’ :)

Cand am revenit din deplasare, el mi-a zis ca s-a umplut golul din casa.

Aniversari vor mai fi. Fie ca mariajele fericite sa nu aiba termen de expirare.