Fara regrete

Am citit daunazi un articol despre cele mai raspandite regrete ale oamenilor care isi traiesc ultimele zile, adunate intr-o carte de catre o sora medicala care ingrijeste bolnavii in stadiu terminal.  Ce sa zic. Recent am trait sentimente asemnatoare.  Stiu ce simte un om aflat in standoff cu tipa cu coasa. Am avut ocazia sa ne privim lung una pe alta, ca in jocul “cine clipeste primul”.

O astfel de experienta iti desfunda bine creierii, te face sa privesti altfel la lumea din jur, sa-ti pui intrebari la care pana atunci nu te-ai gandit niciodata, fiind prea absorbit de lucruri mai “relevante” pe moment sau crezand ca ai timp sa indrepti  maine pasii mai strambi de astazi.

De data aceasta tipa m-a lasat sa inving. Dar privind in ochii ei am simtit cu fiecare celula ca prezentul isi justifica pe deplin numele si este intr-adevar un dar. Unic si irepetabil. Viata e ceea ce se intampla ACUM. Ziua de maine nu este garantata pentru nimeni. Ti-o poate fura o masina iesita de dupa colt, un cancer sau un tsunami. Grijile pentru ziua de maine iti rapesc prezentul.

Am tradus mai jos topul celor mai frecvente regrete pe ultima suta de metri, preluate de the Guardian din cartea sus mentionata. Fiind unde sunt azi, sunt privilegiata sa pot spune “Deja vu”… Luckily, pentru mine acestea sunt constatari simtite pe propria piele, ce nu au ajuns sa se transforme in regrete.  Continue reading

Advertisements

sat nam

“People come into your life for a reason, season or lifetime” – scrie periodic o amica pe Facebook, cam de fiecare data cand un oarecare personaj isi incheie rolul rezervat in viata ei. Desi imi pare rasuflata pana la banalitate, saptamana trecuta aceasta vorba mi se invartea in cap ca o mantra, a carei putere magica se afla (d)in repetitie, care iti deschide adevaruri noi in fraze vechi.

Atunci cand (credem ca) punem un punct, nu avem de unde sa stim daca o anumita persoana si-a incheiat cu adevarat partitura din soap-opera noastra. Nici macar nu putem fi siguri ca rolul pe care l-a jucat sau il joaca un om e unul adevarat, anume acela pe care credem noi ca i l-a repartizat providenta.  Continue reading

crisis response: рожденный ползать летать не будет.

What a difference 7 months can make! No more doom and gloom mood! La data de astazi grijile si nesigurantele expuse in decembrie nu mai au loc in dispozitia mea.

De vreo 3 luni de zile am un job nou, de care sunt incantata. Fac ceea ce am vrut sa fac, doar ca acum am ajuns sa fac asta la Londra. In plus si el are un job de care este foarte multumit, pentru ca e ceea ce a visat sa faca. In pofida crizei a obtinut o pozitie de manager important.

he-he.

In final doar un mesaj: рожденный ползать, летать не будет. puncte puncte

crize

De ceva timp deja tot ma gandesc la crizele prin care trecem. Anul acesta e deosebit de incarcat de aceste crize. Prima pe care am avut-o de infruntat a inceput cam un an in urma, dupa ce am implinit 29 de ani si am pasit spre varsta de 30. Acum aceasta criza imi pare sa fi fost cea mai neinsemnata. Cu ea m-am lamurit inainte de a implini 30. Cu cateva luni inainte. Am constatat ca nu face. 30 e ok.

O alta criza tine de cariera mea, de job, de faptul ca lucrul nu-mi aduce satisfactia necesara. Toate proiectele realizate in acest an au fost realizate nu atat datorita muncii depuse, cat in ciuda nedorintei de a munci.  Da, mi se strecoara deseori gandul – “cum ar arata proiectele mele daca nu ma opuneam, ci depuneam eforturile asa cum se cuvine unui angajat constiincios?” Nu ma vad facand ceea ce fac acum pana la pensie. Doamne fereste. Dar problema e ca in domeniul in care sunt acum nu prea am la ce sa cresc si sa aspir. Deci trebuie sa schimb urgent jobul.

O mica problema – o criza mai mare. Cea financiar-economica. Cea care a dus la disponibilizari masive in mai multe sectoare ale economiei. Numarul de joburi pe piata este cu mult mai mic decat acum 2-3 ani si in situatia in care riscul concedierilor este foarte real si poate atinge orice domeniu, nu este tocmai logic sa plec de la un job in care am o oarecare vechime. Pentru ca la un job nou , in cazul daca lucrurile nu merg bine, in caliate de proaspat venit, as ajunge printre primii pe lista victimelor reducerii de cadre.

Iar in afara de criza economica, mai este si un alt factor. Sunt imigranta.  Experienta mea profesionala de acasa nu are mare valoare aici. La pret este experienta locala. Aici o iai de la zero. Deci, ca sa obtin sanse de perspective, ar trebui probabil sa ma reprofilez. Ce as putea face? O intrebare complicata. Ce vreau sa fac? In starea mea de acum raspunsul este “nimic!” Vreau sa stau acasa, sa gatesc, sa fac curat, sa duc copilu la scoala, sa-l aduc de la scoala, sa-mi astept sotul seara cu cina gata. super aspiratii, nu? Multe prietene de-ale mele probabil s-ar dezice de mine, aflandu-le :)

Too much drama? Poate. Cel mai probabil este doar o simpla oboseala morala si epuizare psihica.

Si toate acestea nu i le pot spune lui. Adica pot, dar nu vreau. Nu vreau sa-si faca griji pentru ca si el are destule acum pe cap. Multe si mai stresante decat ale mele. Nici nu vreau sa le expun, pentru ca ma apuca nervii. Imi pare nespus de rau pentru neplacerile prin care trece, dar sper ca impreuna vom trece si peste asta.

Uite asa sezon al crizelor. Feels like the end of an era. Urmeaza ceva nou. Deocamdata necunoscut si din aceasta cauza cam inspaimantator. Dar totul ce se intampla, se intampla spre bine. Rabdare si curaj.