Chisinau – muzeu al tineretii mele

Dupa trei ani de absenta din RM, eram curioasa ce sentiment voi avea atunci cand voi pasi din nou pe strazile Chisinaului. Tinand cont de cacofonia de emotii cauzata de ultima calatorie in Moldova, de data aceasta nerabdarea de a ajunge “acasa” a fost inlocuita de un amestec de  neliniste si suspiciune, presarate cu un pic de dor sau un simt al obligatiei (nu prea m-am laumurit care dintre ele).

Am ajuns in Moldova cu inima in dinti si minim de asteptari, cu toate tabieturile vietii in occidentul mai dezvoltat puse la pastrare ermetica la fundul valizei. Si a fost ok, chiar bine.

La o prima vedere se pare ca orasul s-a schimbat, dar in acelasi timpi parca a ramas la fel.

Stradutele din perimetrul central al orasului pe care le-am umblat in lung si-n lat mergand de mana cu prima dragoste. Cele doua parcuri cutreierate de milioane de ori, unde nu a ramas vreo banca pe care sa nu fi stat candva. Terasele la care am petrecut atatea “sedinte” importante si nu prea la un pahar de vorba cu fetele. Aleea de la Ciocana pe care o strabateam zilnic dintr-un capat in altul, impingand caruciorul in timpul concediului de maternitate.

Totul pare mai mic, mai compact  decat imaginile din memoria mea. Totul imi provoaca un tumult de amintiri pe care nici nu stiam ca le (mai) am, amintiri dintr-o cu totul alta viata, care parca nici nu a fost a mea.  Iar cand mai auzeam cate un hit de prin 1998 rasunand de la vreo terasa, imi parea ca acus ma voi vedea si pe mine acolo.

Chisinaul a devenit pentru mine un muzeu al tineretii mele (celei timpurii, caci mai sunt tanara). Un loc aproape imaginar de vis, un la-la-land care exista undeva ca o legenda, si de care nu mai apartin demult.

Cei cu care am crescut aici au devenit adulti vajnici, fiecare cu grijile lor importante. Astazi, cu foarte putine exceptii, noi nu mai facem parte din prezentul celuilalt. Legatura cu Chisinaul trece prin trecut. E un capitol frumos, interesant, dar incheiat.

Advertisements

ganduri in soare

Mersul la plaja pe timp de vara face foarte bine femeilor. Si barbatilor, desigur, dar ii lasam acum la o parte.

Pe malul marii sau marginea piscinei ai ocazie sa vezi multe corpuri de femei reale, care sunt departe de tiparele implantate in capurile noastre de revistele glamuroase pe care le cumparam ca sa fim in pas cu tendintele si ultimele noutati in ale frumusetii.

Pe plaja vezi corpuri adevarate: mai curbate in coapse, mai moi pe abdomen, cu amprente de celulita pe sub buci si paianjenis usor de vergeturi pe shale. Facem abstractie de figurile supraponderate, caci nu la ele ne referim aici. E vorba de femei obisnuite, de dimensiuni potrivite. Cu siguranta, fiecare dintre ele vede in oglinda un 3-5 kg, un 2-3 cm in plus, de care nicidecum nu poate scapa, pentru a se apropia standardului din ‘cosmo’.

Pe plaja realizezi ca standerdele ‘cosmo’ sunt de domeniul cosmosului. In abundenta de corpuri reale de femei ti se deschid ochii asupra frumusetii femeilor reale. Mai pui un pic bronz caramiziu si nu-ti poti dezlipi ochii de aceste forme.

Sigur, mai dai cu ochiul si de corpuri slabutse de tot, ca trestia. Dar ca sa vezi – aceastea de cele mai deseori apartin unor adolescente, care, tipic varstei, au pe fata o expresie vesnic iritata, ce nu poate fi inmuiata nici de mangaierile marii, nici de sarutul soarelui.

Culmea e ca aceste pustoaice neformate si amare monopolizeaza revistele glossy, pe care le cumparam noi, si care ne dicteaza ‘standardele’ zilei noua, femeilor adevarate.

Plaja este un vaccin impotriva zombarii propagate de reviste. E locul unde poti face un ‘reality check’ si observa frumusetea neretusata.

Am luat cu mine la mare editia de august al ‘glamour’-ului britanic. Am rasfoit revista, am mirosit un nou parfum iesit pe piata, si cam atat. Chiar daca am terminat cartea de vacanta si nu mai am altceva de citit, las ‘glamurka’ la o parte si merg sa fac o promenada pe malul marii. Sa admir natura. Si naturalul.

Pin-up by Gil Elvgren

prima vacanta in moldova

Aceste ganduri le-am notat vreo 3 ani in urma. De atunci nu am mai fost in Moldova.

Iata ca am revenit din vacanta. Prima vacanta petrecuta acasa, in RM, dupa aproape un an si jumatate de trai la Londra.

M-am intors cu o senzatie foarte stranie in suflet, pe care nicidecum nu o pot defini sau explica. E o durere pentru ceea ce este RM, pentru faptul ca parintii stau acolo, pentru faptul ca eu nu mai stau acolo, ca acolo nu mai este acasa. La un moment ma simteam atat de confuza incat parca nici noua viata de la londra nu-mi parea la fel de frumoasa ca acum 2 saptamani, de parca aveam o ciuda pe ea, o reticenta. E foarte ciudat si probabil fara sens. Acum de parca as si in convalescenta. Parca am suferit un acces de amnezie si acum incerc sa ma recuperez. Dush in casa de la londra, mirosul de prosop, view-ul din bucatarie, senzatia de racoare dimineata, mersul cu trenul la servici, venirea toamnei (a doua in aceasta tara) – toate parca sunt nishte pastile pe care trebuie sa la iau cu atentie ca sa-mi amintesc viata mea, pierduta parca zilele trecute undeva intre doua lumi.

Am ajuns sa regret ca am plecat in aceasta vacanta si sa gandesc ca nu mai merg in RM niciodata. Invit parintii aici, eu nu mai vreau sa merg acolo. Probabil peste un oarecare timp imi va fi din nou dor, iar voi ashtepta cu nerabdare plecarea in RM. Dar poate nu va fi asa. Vom trai si vom vedea.

Noi, moldovenii, prea tare suntem legati (natural sau indus) de bucatica de pamant dintre prut si nistru. Ne mistuie dorul cand santem departe, cautam mamaliga si borsh acru.

Lumea din ziua de azi e atat de cosmopolita, nu face sa te tii mortzish de tara in care te-ai nascut. De vreme ce locuim in alta parte, oare nu avem o noua patrie? Tara care ne gazdueshte nu ne o noua acasa? Multiculturalism, globalizare – sunt oare lucruri negative? Acasa e acolo unde te simti mai bine, nu conteaza pe ce latitudine si longitudine.