Acum

Imi trece cate o data gandul ca ceva nu este in regula cu mine. Am cancer cu metastaza, doctorul spune ca nu stie cat timp mai am, dar dincolo de implicatiile situatiei, traiesc probabil cele mai fericite zile de pana acum…  Sunt nebuna?

Nu mai lucrez. Imi dedic tot timpul meu familiei si mie. Imi face o imensa placere sa pregatesc in voie dejunul si sa-mi trimit odorul ciufulit la scoala. Sa fac cafeaua de dimineata, sa citesc stirile pe net stand pe canapea, in timp ce Mihai lucreaza alaturi la afacerea pe care a pornit-o cateva luni in urma. Sa merg la plimbare, la cinema, la un ceai cu prietenele. Surprinzator – dar am o agenda sociala destul de incarcata, nici nu mi-am dat seama cata lume se gandeste la mine.

Dupa standardele mele vechi – nu fac nimic (util). De fapt – savurez fiecare zi.

Diagnoza mea nu ma face tare diferita de oamenii sanatosi. Nici ei nu stiu cate zile mai au. Nimeni nu stie.

Acum sunt vie si traiesc frumos.

Folclor despre tata nostru

Daca postarea precedenta a fost despre odor, m-am gandit sa scriu si despre sotul meu. De mai demult ma gandeam sa-i dedic un textulet Superman-ului meu, dar imi iese prea personal. De aceea am decis sa ma impart cu mici poezioare despre el, tata nostru, nascocite spontan, inspirate din varii circumstante din rutina* noastra de familie. In fond, folcorul trebuie conservat, nu? :)

Vine de la lucru tata
Si ne-aduce ciocolata.

Tata nostru-i pofticios
Fara dulce cade jos.

Continue reading

abia astept

Azi am fost la servici. Prima data in ultimele trei luni. Am fost sa-mi vad colegii, sa ma asigur ca nu se fac prea comozi fara mine :). Seful a venit cu o noua strategie de munca si am fost sa aud ce surprize ne pregateste. Cat am lipsit, departamentul nostru s-a mutat la alt etaj. Am constatat cu placere ca toata zestrea mea a fost adusa cu grija in noul birou. Nu mi-au pierdut cocostarcul de origami (cadou de la odor:))

Am fost coplesita un pic de multe pupaturi pe obraz, cuprinzaturi si batai pe umar. Mi-am curatit inbox-ul care plesnea de prea multe mesaje. Am simtit mai acut ca-mi lipseste mersul la munca.

Abia astept. Sa revina totul la normalitate.

Chiulangiii

Pe vremea studentiei nu am considerat chiulitul de la ore ca ceva nedemn de mine. La ocazii ‘potrivite’ nu stam mult pe ganduri si cu usurinta schimbam aula de studii pe alte destinatii, care imi pareau mai atragatoare in momentul respectiv.

Fara a fi un scop in sine, chiulitul imi oferea o placere eliberatoare, placerea de a fi libera sa fac ce vreau si nu doar ceea ce trebuie.

Fast forward…

Continue reading