Acum

Imi trece cate o data gandul ca ceva nu este in regula cu mine. Am cancer cu metastaza, doctorul spune ca nu stie cat timp mai am, dar dincolo de implicatiile situatiei, traiesc probabil cele mai fericite zile de pana acum…  Sunt nebuna?

Nu mai lucrez. Imi dedic tot timpul meu familiei si mie. Imi face o imensa placere sa pregatesc in voie dejunul si sa-mi trimit odorul ciufulit la scoala. Sa fac cafeaua de dimineata, sa citesc stirile pe net stand pe canapea, in timp ce Mihai lucreaza alaturi la afacerea pe care a pornit-o cateva luni in urma. Sa merg la plimbare, la cinema, la un ceai cu prietenele. Surprinzator – dar am o agenda sociala destul de incarcata, nici nu mi-am dat seama cata lume se gandeste la mine.

Dupa standardele mele vechi – nu fac nimic (util). De fapt – savurez fiecare zi.

Diagnoza mea nu ma face tare diferita de oamenii sanatosi. Nici ei nu stiu cate zile mai au. Nimeni nu stie.

Acum sunt vie si traiesc frumos.

Advertisements

un ceai posh pentru femei pe masura :)

In aceasta dupa-amiaza trenul pustiu ma legana usor in drum spre casa, soarele imi mangaia gingas fata si eu savuram anticiparea weekend-ului. Pe maine avem deja stabilite niste intalniri de socializare, insa duminica Marea Britanie sarbatoreste ziua mamei.

Rasfoind ziarul de seara am dat peste un articol cu sugestii de activitati in acest sfarsit de saptamana. Una din idei mi-a picat tronc la inima, mai ales ca ma tot pornesc sa o fac de cativa ani, dar nu mai ajung.

Continue reading

primaveri si perspective

Primavara trecuta a fost una ciudata. De fapt ciudata a fost atitudinea mea fata de primavara din anul trecut, ea probabil a fost la fel ca in orice alt an. Anul trecut, spre propria-mi surprindere, primavara starnise in mine un val de melancolie si tristete. Gruz, mai pe moldoveneste.

Copacii cu mugurii si floarea lor ma enervau pentru ca accentuau arogant trecerea timpului, soptind parca cu obraznicie  “you’re not getting any younger”. Ca sa alung gandurile depresive o indesisem cu jogging-ul pe stradutele din mahala, sub crengile cu flori mirositoare. Ca sa arat (copacilor sau mie?) ca nu ma las intimidata de primavara.

Continue reading

Chiulangiii

Pe vremea studentiei nu am considerat chiulitul de la ore ca ceva nedemn de mine. La ocazii ‘potrivite’ nu stam mult pe ganduri si cu usurinta schimbam aula de studii pe alte destinatii, care imi pareau mai atragatoare in momentul respectiv.

Fara a fi un scop in sine, chiulitul imi oferea o placere eliberatoare, placerea de a fi libera sa fac ce vreau si nu doar ceea ce trebuie.

Fast forward…

Continue reading