Bla bla

Adevarurile despre viata sunt simple.

Secretul fericirii este mult mai putin misterios decat credem.

Intelepciunea spre care tindem ne este servita mura-n gura din copilarie, pe tava cu basme si fabule.

De multe ori, prea des, omul se considera prea complex, prea destept, mult prea grandios pentru a inghiti adevaruri atat de “simpliste”.

Putem insira/citi mii de pagini de elucubratii filosofice despre cautarea fericirii, dar inevitabil vom ajunge la invataturile simple prinse din povesti.

Adevarurile importante nu necesita tomuri groase, ele incap intr-o carte micutza de tot.

20121115-113138.jpg

Advertisements

Tea and toast

Daca aveti un 4 minute libere, ascultati acest cantec. Daca aveti mai mult timp, cautati pe youtube si alte piese scrise si interpretate de Lucy Spraggan (Last Night, Facebook, Mountains). Ea este una din participantii in concursul X-factor in acest an in UK. Are vreo 20 de ani si un talent de povestitor de care mai rar intalnesti.

Pentru ea privesc acest concurs si abia astept sa am piesele ei pe ipod.

When the skies are looking bad, my dear

And your heart’s lost all its hope

After dawn there will be sunshine

And the dust will go

The sky will clear, my darling

I wake up with the one I love the most

And in the morning I will make you up

Some tea and toast

Acum

Imi trece cate o data gandul ca ceva nu este in regula cu mine. Am cancer cu metastaza, doctorul spune ca nu stie cat timp mai am, dar dincolo de implicatiile situatiei, traiesc probabil cele mai fericite zile de pana acum…  Sunt nebuna?

Nu mai lucrez. Imi dedic tot timpul meu familiei si mie. Imi face o imensa placere sa pregatesc in voie dejunul si sa-mi trimit odorul ciufulit la scoala. Sa fac cafeaua de dimineata, sa citesc stirile pe net stand pe canapea, in timp ce Mihai lucreaza alaturi la afacerea pe care a pornit-o cateva luni in urma. Sa merg la plimbare, la cinema, la un ceai cu prietenele. Surprinzator – dar am o agenda sociala destul de incarcata, nici nu mi-am dat seama cata lume se gandeste la mine.

Dupa standardele mele vechi – nu fac nimic (util). De fapt – savurez fiecare zi.

Diagnoza mea nu ma face tare diferita de oamenii sanatosi. Nici ei nu stiu cate zile mai au. Nimeni nu stie.

Acum sunt vie si traiesc frumos.

Evrica, leoaica si oita bleaga

Sunt o fricoasa. Aceasta este “evrica” mea de azi. Dupa ce am invins cancerul, mi-e frica sa re-incep a trai. Ma tem ca in momentul in care ma voi relaxa si viata imi va pare din nou mai dulce decat laptele condensat, bastardul de cancer va recidiva.

In ultimul an si ceva am auzit o tona de laude pentru curajul cu care am infruntat boala. Dar nu prea am avut de ales, nu? Mi-am luat avant sa revin la viata “normala”. Yuu-huu! I’m a survivor! Iar apoi, cam in jurul primei aniversari de la diagnoza, m-am poticnit (din nou). Doctorii imi explicau ce inseamna stresul post-traumatic, iar eu ma gandeam “asta se intampla in melodrame, nu in viata mea”…
Continue reading

Fara regrete

Am citit daunazi un articol despre cele mai raspandite regrete ale oamenilor care isi traiesc ultimele zile, adunate intr-o carte de catre o sora medicala care ingrijeste bolnavii in stadiu terminal.  Ce sa zic. Recent am trait sentimente asemnatoare.  Stiu ce simte un om aflat in standoff cu tipa cu coasa. Am avut ocazia sa ne privim lung una pe alta, ca in jocul “cine clipeste primul”.

O astfel de experienta iti desfunda bine creierii, te face sa privesti altfel la lumea din jur, sa-ti pui intrebari la care pana atunci nu te-ai gandit niciodata, fiind prea absorbit de lucruri mai “relevante” pe moment sau crezand ca ai timp sa indrepti  maine pasii mai strambi de astazi.

De data aceasta tipa m-a lasat sa inving. Dar privind in ochii ei am simtit cu fiecare celula ca prezentul isi justifica pe deplin numele si este intr-adevar un dar. Unic si irepetabil. Viata e ceea ce se intampla ACUM. Ziua de maine nu este garantata pentru nimeni. Ti-o poate fura o masina iesita de dupa colt, un cancer sau un tsunami. Grijile pentru ziua de maine iti rapesc prezentul.

Am tradus mai jos topul celor mai frecvente regrete pe ultima suta de metri, preluate de the Guardian din cartea sus mentionata. Fiind unde sunt azi, sunt privilegiata sa pot spune “Deja vu”… Luckily, pentru mine acestea sunt constatari simtite pe propria piele, ce nu au ajuns sa se transforme in regrete.  Continue reading

sat nam

“People come into your life for a reason, season or lifetime” – scrie periodic o amica pe Facebook, cam de fiecare data cand un oarecare personaj isi incheie rolul rezervat in viata ei. Desi imi pare rasuflata pana la banalitate, saptamana trecuta aceasta vorba mi se invartea in cap ca o mantra, a carei putere magica se afla (d)in repetitie, care iti deschide adevaruri noi in fraze vechi.

Atunci cand (credem ca) punem un punct, nu avem de unde sa stim daca o anumita persoana si-a incheiat cu adevarat partitura din soap-opera noastra. Nici macar nu putem fi siguri ca rolul pe care l-a jucat sau il joaca un om e unul adevarat, anume acela pe care credem noi ca i l-a repartizat providenta.  Continue reading