Bla bla

Adevarurile despre viata sunt simple.

Secretul fericirii este mult mai putin misterios decat credem.

Intelepciunea spre care tindem ne este servita mura-n gura din copilarie, pe tava cu basme si fabule.

De multe ori, prea des, omul se considera prea complex, prea destept, mult prea grandios pentru a inghiti adevaruri atat de “simpliste”.

Putem insira/citi mii de pagini de elucubratii filosofice despre cautarea fericirii, dar inevitabil vom ajunge la invataturile simple prinse din povesti.

Adevarurile importante nu necesita tomuri groase, ele incap intr-o carte micutza de tot.

20121115-113138.jpg

Advertisements

Prizonierul cerului

Asa-i viata asta, uneori spiritul iti este atat de opac, incat nimic nu-si gaseste reflectie in el. Partea buna e ca nimic nu dureaza la infinit. Nu mi-e frica de intuneric, pentru ca STIU ca lumina exista. Cu aceste ganduri mi-am urmat rutina mea in ultima perioda, indeplinindu-mi sarcinile si obligatiile aproape masinal. Stiam sau speram ca intr-o buna zi va apare ceva deosebit, care va fi reusi sa strapunga norul intunecos ce m-a invaluit si va ma va ajuta sa pun capat hiatului de pe blog.

***
Si a aparut. Un prizonier. “The Prisoner of Heaven” (Prizonierul cerului). Noul roman de Carlos Ruiz Zafon, pe care l-am asteptat cu nerabdare de vreo 2 ani. In sfarsit a venit si 21 iunie 2012, ziua lansarii. Am purtat cartea cateva zile in geanta fara sa citesc o pagina, cautand spatiu si timp special pentru a o savura din plin.

Continue reading

carti necitite

Una dintre temele de discutie abordate cu regularitate cu Katya, colega mea de alaturi, tine de recomandari de carti. De regula dimineata, cat sorbim din cafeaua trezitoare inainte ca ziua de munca sa ia turatii. Ne impartim cu ultimele descoperiri si dezamagiri, povestim ce carti am mai vazut la co-navetishtii din tren, facem schimb de carti. Ieri i-am adus-o pe Anna Gavalda ‘I wish someone was waiting for me somewhere’ (Multumesc, Diana, pentru recomandare, Gavalda s-a lipit tare de sufletul meu).

Nu stiu cum, ultima data am ajuns sa discutam despre cartile pe care nu le-am citit, mai bine zis, nu le-am terminat de citit. Toti avem din astea. Daca ma gandesc bine, in momentul de fata am vreo 5 carti incepute. Poate 8. Nu stiu exact cate. La unele am renuntat, la altele planific mai sper sa revin. Continue reading