Acum

Imi trece cate o data gandul ca ceva nu este in regula cu mine. Am cancer cu metastaza, doctorul spune ca nu stie cat timp mai am, dar dincolo de implicatiile situatiei, traiesc probabil cele mai fericite zile de pana acum…  Sunt nebuna?

Nu mai lucrez. Imi dedic tot timpul meu familiei si mie. Imi face o imensa placere sa pregatesc in voie dejunul si sa-mi trimit odorul ciufulit la scoala. Sa fac cafeaua de dimineata, sa citesc stirile pe net stand pe canapea, in timp ce Mihai lucreaza alaturi la afacerea pe care a pornit-o cateva luni in urma. Sa merg la plimbare, la cinema, la un ceai cu prietenele. Surprinzator – dar am o agenda sociala destul de incarcata, nici nu mi-am dat seama cata lume se gandeste la mine.

Dupa standardele mele vechi – nu fac nimic (util). De fapt – savurez fiecare zi.

Diagnoza mea nu ma face tare diferita de oamenii sanatosi. Nici ei nu stiu cate zile mai au. Nimeni nu stie.

Acum sunt vie si traiesc frumos.

Advertisements

ante-Craciun

Bagandu-mi adanc piciorul in superstitii si frica de deochi, vreau sa anunt ca aceasta saptamana este una magica.

In oficiu lumea, care inca nu a evadat in concediu, umbla mai casual la port si la suflet. Se rade mai zgomotos, muzica se asculta in boxe si nu in casti, se pranzeste mai in voie, cu desert drept bonus sufletului. Numarul de emailuri a scazut dramatic. Azi dupa 12 nu am primit decat doua mesaje relevante – unul de confirmare a pranzului cu o prietena, celalat de la baiatul din mail room, care ma anunta ca mi-a a venit un colet de la amazon (continutul acestuia va ajunge sub brad).

Pe strada se pare ca toata lumea are un singur obiectiv – a finaliza cumparaturile de Craciun. Acus ma alatur si eu lor pentru a realiza misiunea Curcanul. Prealabil mi-am facut “notita mintala” ca la anul sa iau exemplu de la colegii englezi si sa-mi comand curcanul din noiembrie.

Imi place perioada aceasta, cu mai putine frunti incretite, cu zambete mai largi, cand lumea mai reduce din viteza si isi aminteste de altfel de valori.

despre nimic concret si fara titlu

Am trecut plutind prin prima saptamana intreaga de munca. “Plutind” in sens pozitiv si “intreaga” in sensul de 5 zile, dar lucrate cate 4 ore deocamdata. O iau usurel.

El, DJ-ul meu personal prin cumul, mi-a compilat muzica pentru iPod, si dimineata ies din casa cu “I’m on the edge of glory!” in urechi. A stiut el ce muzica sa-mi aleaga, supermanul meu.  Da cel mai tare m-am amuzat cand in cashti a inceput sa-mi cante Чай вдвоем – “Ласковая моя” :)

Saptamana aceasta m-am inscris la sport intr-un club cu fitze. Nu ca as fi eu fitzoasa, dar firma ne plateste o parte considerabila din costul abonamentului, asa ca nu ma alint si iau ce mi se da :).  Continue reading

pulover negru

E august, iar eu ma gandesc la pulover de casmir sau lana merino.  Unul negru, pe gat, de lana buna, moale, fina. Care nu lasa puf si nu inghimpa. Care sa-mi cuprinda ferm, dar tandru lungimea gatului, bustul si talia, accentuandu-mi silueta de o implinita marime 38.

Puloverele negre pe gat mi se par elegante. Mai ales in combinatie cu o coafura scurta.  Imi place cum gulerul inalt accentueaza conturul fetei si contrasteaza cu pielea neteda a obrazului. Gratios. Culoarea puloverului rimeaza cu genele acoperite in noir obscure-ul  mascarei, dand o caldura aparte ochilor caprui. Asemenea unei cesti de cafea.

Puloverul negru pe gat arata effortlessly cool cu o pereche de blugi buni si s-ar potrivi de minune cu fusta trapez rosie. Astept septembrie, sa pot purta pulover negru pe gat si coafura mea scurta.


Ctrl+z

In viata nu avem functia undo.  Stim asta, in principiu… In realitate, absorbiti de cautarea haotica de piese lipsa din puzzle-ul fericirii noastre, se intampla sa o luam razna. Vrem ca puzzle-ul sa fie ideal si uitam ca suntem prea terestri ca sa putem atenta la perfectiune.

Alergam, luptam, castigam, pierdem, negociem, iubim, uram, ranim, suferim si o luam de la capat. Pe parcurs ne uzam. Ni se tulbura vederea, ni se schimba gustul, ni se altereaza simturile, apar nuante….

Apoi, in plina goana dupa evazivele bucatele de fericire se intampla sa derapam. In timp ce forta de inertie ne arunca brutal in santz, indepartandu-ne de traseul nostru planificat, cautam isteric tastele Ctrl+z. Si ne amintim ca aceasta comanda nu exista…

P.S. Fericirea e mult mai putin complicata decat ni se pare noua, iar partea buna e ca functia Ctrl+y poate fi reprodusa si in viata.

primaveri si perspective

Primavara trecuta a fost una ciudata. De fapt ciudata a fost atitudinea mea fata de primavara din anul trecut, ea probabil a fost la fel ca in orice alt an. Anul trecut, spre propria-mi surprindere, primavara starnise in mine un val de melancolie si tristete. Gruz, mai pe moldoveneste.

Copacii cu mugurii si floarea lor ma enervau pentru ca accentuau arogant trecerea timpului, soptind parca cu obraznicie  “you’re not getting any younger”. Ca sa alung gandurile depresive o indesisem cu jogging-ul pe stradutele din mahala, sub crengile cu flori mirositoare. Ca sa arat (copacilor sau mie?) ca nu ma las intimidata de primavara.

Continue reading