Folclor despre tata nostru

Daca postarea precedenta a fost despre odor, m-am gandit sa scriu si despre sotul meu. De mai demult ma gandeam sa-i dedic un textulet Superman-ului meu, dar imi iese prea personal. De aceea am decis sa ma impart cu mici poezioare despre el, tata nostru, nascocite spontan, inspirate din varii circumstante din rutina* noastra de familie. In fond, folcorul trebuie conservat, nu? :)

Vine de la lucru tata
Si ne-aduce ciocolata.

Tata nostru-i pofticios
Fara dulce cade jos.

Continue reading

Advertisements

Tamisa si stampila primariei

Clapham Junction e una din regiunile londoneze ce vibreaza de energia tinerilor profesionsisti, suficient de boemi pentru a se mandri ca stau in sudul Tamisei si a respinge drept niste pretentii snoabe convingerea nord-londonezilor cum ca partea lor a orasului ar fi mai nobila. Ah, eterna dezbatere – nord versus sud. Ca de obicei, adevarul e mai nuantat. Si in sud, si in nord exista regiuni in care iti asumi riscuri grave daca iesi la plimbare la ora nepotrivita, la fel cum si pe un mal si pe celalalt al raului exista zone pentru care nu-ti ajung cateva vieti ca sa aduni bani de casa.

Sambata high street-ul din Clapham Junction este neincapator pentru musuroiul de oameni ce iese la bine-meritata odihna dupa o saptamana de alergatura in tempoul nebun al metropolei. Strada principala e ingusta, dar fermecatoare prin multitudinea de cafenele artizanale, restaurante trendy si buticuri independente. Pe marginea carosabilului comerciantii care inca nu au apucat sa-si deschida magazinase proprii isi instaleaza tarabele de la care propun trecatorilor salamuri, peste proaspat, mancaruri traditionale englezesti (exista si din astea) ori accesorii hipiote pentru biciclete.  Continue reading

fara termen de expirare

Cum sarbatorim aniversarea de casatorie? Nicicum. Nu am facut-o in mod special niciodata. Cand am decis sa ne casatorim, a doua zi am depus cererea la oficiul starii civile si exact peste o luna am devenit sot si sotie. Mai devreme se putea doar cu spaga. Pentru mine pasul respectiv nu insemna decat o evolutie naturala a relatiei. Evenimentul era semnificativ in masura in care marca trecerea la o urmatoare etapa si nicidecum o finalitate – “gata! m-am maritat!”

Poate gandul asta nu prea are sens, dar sarbatorirea zilei in care am luat certificatul de casatorie ar insemna ca trebuie sa celebrez  si ziua in care am ridicat actul de identitate.

Imi amintesc cum amicele (pe atunci necasatorite) se agitau in anticiparea primei noastre aniversari, si cat de dezamagite au ramas realizand ca nu planificam chef cu mese intinse si toasturi pompoase.

Noi doi nu simtim necesitatea sa marcam aniversarea. Mai ales nu in mod public. Uneori se intampla sa uitam de ziua respectiva, dar ne amintesc parintii si prietenii cu memorie mai buna, care ne suna sau ne trimit sms-uri cu felicitari. Radem de cat de uituci suntem, ne daruim cate-un sarut in plus si spunem: ei las’ca la anu’.

Tot asa au trecut mai multi “la anu” si am ajuns la aniversarea de cositor. De bine ce eram determinati sa nu lasam jubileul de zece ani sa treaca pe langa noi, circumstantele au vrut ca in ziua X sa fim departe unul de altul.

Ei las’ca la anu’ :)

Cand am revenit din deplasare, el mi-a zis ca s-a umplut golul din casa.

Aniversari vor mai fi. Fie ca mariajele fericite sa nu aiba termen de expirare.