Evrica, leoaica si oita bleaga

Sunt o fricoasa. Aceasta este “evrica” mea de azi. Dupa ce am invins cancerul, mi-e frica sa re-incep a trai. Ma tem ca in momentul in care ma voi relaxa si viata imi va pare din nou mai dulce decat laptele condensat, bastardul de cancer va recidiva.

In ultimul an si ceva am auzit o tona de laude pentru curajul cu care am infruntat boala. Dar nu prea am avut de ales, nu? Mi-am luat avant sa revin la viata “normala”. Yuu-huu! I’m a survivor! Iar apoi, cam in jurul primei aniversari de la diagnoza, m-am poticnit (din nou). Doctorii imi explicau ce inseamna stresul post-traumatic, iar eu ma gandeam “asta se intampla in melodrame, nu in viata mea”…
Continue reading

Advertisements

The Shard – ciobul Londrei

Avand in arsenal un Ochi (London Eye), un Castravete (the Gerkin) si o Ceapa (Lonodn City Hall), aseara Londra si-a prezentat noul accesoriu – the Shard, adica ciobul de sticla, cea mai inalta cladire din Europa. Realizata de arhitectul Renzo Piano, pe banii Qatarului, noul zgaraie nori are 72 de etaje, iar deasupra – un turn in 15 nivele. Cladirea se inalta pe malul de sud al Tamisei si cuprinde restaurante, un hotel, oficii si apartamente  de locuit mai alese. Ciobul va avea si o galerie deschisa pentru public, de unde doritorii vor putea admira Londra de la inaltime, iar aceasta placere va costa nici mai mult, nici mai putin decat 24 lire pentru adulti si 18 lire pentru copii. O nimica toata. Unii spun ca the Shard, care a costat 1.5 miliarde de lire, este un semn al lacomiei, altii vad in Ciob un simbol al spiritului rezistent al englezilor. Pe mine m-a impresionat faptul ca 95 la suta dim materialele de constructie folosite la edificarea Ciobului sunt reciclate.

Aseara m-am alaturat sutelor de gura-casca iesiti sa admire spectacolul de lumini si lazere cu ocazia inaugurarii noii cladiri. Iata niste poze. Continue reading

Prizonierul cerului

Asa-i viata asta, uneori spiritul iti este atat de opac, incat nimic nu-si gaseste reflectie in el. Partea buna e ca nimic nu dureaza la infinit. Nu mi-e frica de intuneric, pentru ca STIU ca lumina exista. Cu aceste ganduri mi-am urmat rutina mea in ultima perioda, indeplinindu-mi sarcinile si obligatiile aproape masinal. Stiam sau speram ca intr-o buna zi va apare ceva deosebit, care va fi reusi sa strapunga norul intunecos ce m-a invaluit si va ma va ajuta sa pun capat hiatului de pe blog.

***
Si a aparut. Un prizonier. “The Prisoner of Heaven” (Prizonierul cerului). Noul roman de Carlos Ruiz Zafon, pe care l-am asteptat cu nerabdare de vreo 2 ani. In sfarsit a venit si 21 iunie 2012, ziua lansarii. Am purtat cartea cateva zile in geanta fara sa citesc o pagina, cautand spatiu si timp special pentru a o savura din plin.

Continue reading

Cariera: De ce da? De ce nu?!

Shoot! N-am reusit sa scriu articolasul meu chair de 8 martie. Busy busy traind si visand. :) Dar despre noi, femeile, putem vorbi oricand, nu? Apu’ iata. O postare despre femeile carora nu le este suficient sa fie mame, sotii si gospodine. Despre femei nesatioase, care pentru a se simti implinite mai au nevoie de o activitate ‘extracuriculara’ sub forma de job si cariera.

Anul trecut, cand am stat vreo 6 luni acasa, am inteles definitiv ca nu am stofa de femeie casnica. Am nevoie sa fac ceva in afara casei nu doar pentru satisfactia si ambitia proprie, ci mai ales pentru echilibrul psihologic si emotional. Al meu si, implicit, al lui si al intregii familii.

Da, uneori copilul imi zice ca i-ar place sa coc paine de casa, asa cum face mama lui Philip. Dar pana si el accepta ca intre paine de casa si vizite la mama la servici, alege a doua optiune. Postarea asta nu este despre balanta dintre cariera si viata de familie. Postarea asta e despre cum crestem pe scara profesionala si de ce ascensiunea in cariera li se da mai greu femeilor decat barbatilor.

Continue reading

Fara regrete

Am citit daunazi un articol despre cele mai raspandite regrete ale oamenilor care isi traiesc ultimele zile, adunate intr-o carte de catre o sora medicala care ingrijeste bolnavii in stadiu terminal.  Ce sa zic. Recent am trait sentimente asemnatoare.  Stiu ce simte un om aflat in standoff cu tipa cu coasa. Am avut ocazia sa ne privim lung una pe alta, ca in jocul “cine clipeste primul”.

O astfel de experienta iti desfunda bine creierii, te face sa privesti altfel la lumea din jur, sa-ti pui intrebari la care pana atunci nu te-ai gandit niciodata, fiind prea absorbit de lucruri mai “relevante” pe moment sau crezand ca ai timp sa indrepti  maine pasii mai strambi de astazi.

De data aceasta tipa m-a lasat sa inving. Dar privind in ochii ei am simtit cu fiecare celula ca prezentul isi justifica pe deplin numele si este intr-adevar un dar. Unic si irepetabil. Viata e ceea ce se intampla ACUM. Ziua de maine nu este garantata pentru nimeni. Ti-o poate fura o masina iesita de dupa colt, un cancer sau un tsunami. Grijile pentru ziua de maine iti rapesc prezentul.

Am tradus mai jos topul celor mai frecvente regrete pe ultima suta de metri, preluate de the Guardian din cartea sus mentionata. Fiind unde sunt azi, sunt privilegiata sa pot spune “Deja vu”… Luckily, pentru mine acestea sunt constatari simtite pe propria piele, ce nu au ajuns sa se transforme in regrete.  Continue reading

Folclor despre tata nostru

Daca postarea precedenta a fost despre odor, m-am gandit sa scriu si despre sotul meu. De mai demult ma gandeam sa-i dedic un textulet Superman-ului meu, dar imi iese prea personal. De aceea am decis sa ma impart cu mici poezioare despre el, tata nostru, nascocite spontan, inspirate din varii circumstante din rutina* noastra de familie. In fond, folcorul trebuie conservat, nu? :)

Vine de la lucru tata
Si ne-aduce ciocolata.

Tata nostru-i pofticios
Fara dulce cade jos.

Continue reading