Advertisements

Great food is like great sex

Ce relatie aveti cu mancarea? Eu o ador! Conditional, evident. Ador pasional mancarea buna. Pentru mine este important sa savurez ceea cu ce ma alimentez. Fiecare inghititura consumata trebuie sa fie delicioasa, sa-mi trezeasca prin aroma, gust si textura papilele palatului. Decat sa mananc ceva searbad, prefer sa molfai o bucata de paine cu apa.

Mancarea buna nu trebuie sa fie neaparat vreun fel pretentios “a la ble-blu-bla…” gatit de vreun bucatar cu stelute Michelin, desi, trebuie sa recunosc, ador sa descoper surprizele gustative dintr-o portie minuscula de peste, sau legume, sau muschi fraged, servita cu niste accesorii comestibile care seamana mai degraba a niste opere de arta moderna decat a mancare. Mancare savuroasa poate fi si o banala pizza sau niste fasole prajite ca la mama acasa. Depinde cum sunt gatite.

Cand fac cumparaturi imi place sa observ ce produse si-a ales persoana ce sta in fata mea la platit. Se poate spune destul de multe despre om in functie de ce-si pune in cos. Unele cosuri sunt pline cu conserve si semi-fabricate de calitate nutritiva indolenica. Plictisitor, sec si trist. Continue reading

thank you for not smoking

Lupta cu fumatul se intensifica la New York. De ieri aprinderea unei tigari in parc, pe plaja sau in orice alt spatiu public al fresco este ilegala si il poate costa pe nefericitul dependent de nicotina o amenda de 50 de dolari. Interdictia a fost introdusa mizandu-se in primul rand pe bunul simt al fumatorilor, cu speranta ca acestia se vor autoconforma noilor reguli. Deh, Bloomberg nu va crea un detasament special de politisti care sa umble prin scuaruri pentru a amenda fumatorii rebeli.

Ramane de vazut care va fi succesul acestei  initiative. Personal o sustin si tare sper Londra sa urmze exemplul Big Apple-ului. In iulie se fac 4 ani de cand fumatul in localurile din Londra a fost interzis. Imi amintesc cat de neverosimila parea aceasta idee pe atunci. Cum adica sa mergi la o bere sau la un cocktail si sa nu poti sa savurezi pe deplin bautura alternand-o cu fumuri trase alene din tigara?! Continue reading

barfoteca

Descoperire mare au facut savantii, de data aceasta nu cei britanici, ci americani  – barfele infuenteaza felul in care privim oamenii. Literalmente. Zvonurile negative asociate cu o persoana ne fac sa fim mai atenti la aceasta, privnd-o mai lung decat pe cineva despre care am auzi informatie pozitiva sau neutra. Fair enough. Pe cine intereseaza ca astazi am citit trei ziare? Dar v-ati uita mai atent la mine daca  as spune ca am iesit din magazin uitand sa le platesc, nu-i asa? :)

Autorii studiului, publicat saptamana aceasta de revista Science, sustin ca barfa reprezinta o predilectie naturala a omului, care are si o functie social-informationala.  Zvonurile negative ne ajuta sa identificam potentialii inamici, persoanele care (fie pur teoretic) ar putea sa ne dauneze intr-un mod sau altul. Prin zvonuri si barfe noi valorificam experienta altora, ceea ce ne ajuta sa evitam calcatul pe grebla cu propriul piciorus. Deci ne alegem cu un cucui mai putin si un pantof mai intreg.

Hai sa nu barfim despre cat de novator si revolutionar este acest studiu si sa recunoastem ca la toti ne place o barfa buna. Si e ok cu doua conditii – daca: 1) nu se barfeste din malitiozitate si 2) nu se barfeste cu oricine.

Tu ce vezi?

Oamenii judeca prin prisma complexelor, convingerilor si experientei proprii. Oamenii judeca foarte subiectiv.  Imi amintesc un test efectuat de profa de psihologie. Ne-a arat un tablou cu doua femei, una tanara si alta mai in varsta, si a rugat doua studente sa povesteasca ce vad in desen dincolo de imagine. Care ar fi, in opinia lor, povestea celor doua femei, care-i relatia dintre ele, care ar fi  gandurile ce le trec prin cap.

Era de asteptat ca raspunsurile celor doua studente sa se deosebeasca, dar totusi m-a surprins cat de diferite erau ele. Una vedea o fiica rebela pe cale de a face inca o alegere considerata gresita de mama ei, incordand astfel si mai tare relatia deja subreda dintre ele. In viziunea cealaltei studente femeia tanara din imagine este cuprinsa de griji cauzate de imbatranirea mamei sale, ii este teama ca nu poate face suficient pentru a o ajuta pe femeia mai in varsta. Acelasi tablou reflectat in doua personalitati diferite.

Tehnica se numeste aperceptie tematica (TAT – Thematic Apperception Test) si este folosita de psihologi pentru a scoate din subconstient  caracteristicile refulate ale individului cum sunt motivatia, nevoia de afirmare, atitudinea fata de putere, intimitate, abilitati de rezolvare a problemelor. Scopul profesoarei noastre nu a fost sa aduca la lumina zilei scheletele ascunse de constiinta noastra, ci de a ne arata cum acelasi lucru poate fi perceput total diferit de oameni diferiti.

Pentru ca suntem subiectivi, ostatici ai subconstientului, stapan al nesigurantelor, esecurilor, frustrarilor si fricilor noastre, atunci cand judecam pe cei din jur, vrand-nevrand proiectam in exterior un jet de complexe [si/sau dorinte inabusite, dupa caz].

Ce vezi in tablou? (Intrebarea nu are raspunsuri corecte sau gresite)

Update: iata inca niste imagini folosite in TAT. Dati frau liber imaginatiei si intampinati-va “monstrii” din subconstient :)

Continue reading

prietena mea

Cele mai bune decizii pe care le-am luat pana acum nu au avut nimic de a face cu judecata logica. Dimpotriva, ele erau in contradictie sfidatoare cu ratiunea si simtul realitatii. Si cu cat mai multa lume din jur imi zicea “ai inebunit?”, cu atat mai determinata deveneam sa ignor sfaturile binevoitoare.  Cu timpul am realizat ca in astfel de situatii de fiecare data aveam langa mine o aliata. O aliata puternica si fidela. Cu timpul am invatat sa o recunosc si sa am incredere in ea.

Nu subestimati puterea intuitiei :)

Meet me half way… Where is the border?

Things are not just black and white. There are various shades of grey in between. This  is something reasonably sensible people have long since accepted. Recently I’ve witnessed a captivating debate about manoeuvring in the grey area and setting limits between the good and the bad, between the acceptable and the no-go area, all that in the name of a greater cause of course. No matter how hard one would like to defer the decision, eventually the line has to be drawn under a certain shade of grey.

The discussion was in the context of a possible investment in a local private company in country X, which is known, though not proven, to be providing ‘protection payments’ to the president’s entourage. Of course the company is not over the moon about parting with considerable sums of money, but has no other choice if it wants to do businesses. The money is extorted. Such payments represent a well known and widely spread practice, and, contrary to the general believe about western institutions, it is not naïve and oblivious of the custom.

On one hand the institution cannot engage with companies associated with corruption. On the other hand the institution has a mandate to fulfil in the country X, and the mandate includes bringing transparency and international best practices to the country’s business environment.

Knowing that these sorts of payments are ubiquitous in the country X, you have two options. Either you stick to your principles and wrap up your activities in the country X accepting your defeat and failure to deliver you mandate, or you appeal to your finest negotiating and flexibility skills and start manoeuvring… All you need to do is to find an acceptable dressing up for the payments, which does not eradicate completely the basic idea of your principles. Simples! Not!

While the temptation to accuse the manoeuvre-er of double standards is enormous, the truth is if you do not bend, you go away with nothing. Finding the guts to step into the grey zone means getting the other side out of the no-go area, which is part of the key objective.

I am still not convinced how efficient can these sorts of negotiations be. If neither of the parties is willing to abort its beliefs and practices, and is only faking some openness – can durable results be achieved?