when life’s a bitch

“If I knew that today would be the last time I’d see you, I would hug you tight and pray the Lord be the keeper of your soul…”

Atata am apucat sa citesc din citatul de Gabriel Garcia Marques postat pe fb cand a sunat telefonul si am aflat ca un om drag nu mai este.

“…If I knew that this would be the last time you pass through this door, I’d embrace you, kiss you, and call you back for one more. If I knew that this would be the last time I would hear your voice, I’d take hold of each word to be able to hear it over and over again. If I knew this is the last time I see you, I’d tell you I love you, and would not just assume foolishly you know it already.”

Feeling numb.

Ctrl+z

In viata nu avem functia undo.  Stim asta, in principiu… In realitate, absorbiti de cautarea haotica de piese lipsa din puzzle-ul fericirii noastre, se intampla sa o luam razna. Vrem ca puzzle-ul sa fie ideal si uitam ca suntem prea terestri ca sa putem atenta la perfectiune.

Alergam, luptam, castigam, pierdem, negociem, iubim, uram, ranim, suferim si o luam de la capat. Pe parcurs ne uzam. Ni se tulbura vederea, ni se schimba gustul, ni se altereaza simturile, apar nuante….

Apoi, in plina goana dupa evazivele bucatele de fericire se intampla sa derapam. In timp ce forta de inertie ne arunca brutal in santz, indepartandu-ne de traseul nostru planificat, cautam isteric tastele Ctrl+z. Si ne amintim ca aceasta comanda nu exista…

P.S. Fericirea e mult mai putin complicata decat ni se pare noua, iar partea buna e ca functia Ctrl+y poate fi reprodusa si in viata.

life happens

Uneori in viata se intampla sa cazi. Nu neaparat sa fii ajutat de cineva. Te poti impiedica singur. Te poti prabusi si fara vreun motiv evident si cat nu te-ai stradui sa intelegi de ce, nu ai sa gasesti un raspuns. Uneori in asa momente viata te mai si loveste. Violent. Te bate cu picioarele in burta, in fata, cum nimereste. Violent. Pana iti curge sange din gura si nu mai vezi lumina zilei. Si uneori nimeni nu este de vina.

Ce faci? Bocesti. Urli. De durere. De nedreptate. De frica. Si incerci sa te ridici. Pentru ca uneori nu conteaza.

post-mortem

Anul acesta am ingropat o prietenie. Se pare ca aceasta demult era moarta, eu insa nu am fost informata despre trecerea ei in nefiinta. Si cand ma gandesc ca am crezut-o bine merci atata timp…

Odata cu constatarea decesului mai multe lucruri au capatat sens. Semnale pe care eu nu le vedeam, pentru care aveam explicatii si justificari absolut logice, total inconstienta de ce se intampla de fapt.

Am fost naiva? Trebuia sa fiu mai circumspecta cu persoana apropiata pe care o cunosc de jumatate de viata? Poate. Dar in acest caz eu nu era sa fiu eu.

Nici acum nu stiu ce s-a intamplat de fapt. As vrea sa inteleg. Dar nu mai conteaza. De doua ori in acelasi rau nu intri. Si slava Domnului.

Acum daca ma uit la partea plina a paharului, cred ca trebuie sa-i multumesc. Pentru ca a mai redus din ipocrizia din jurul meu, pentru ca m-a facut sa apreciez si mai mult prietenii pe care ii am.

Am amputat gangrena.

3 cele mai bune decizii de pana acum

1. sa-i zic “da” lui.

Zece ani in urma, pe cand tot ce imi putea oferi el era promisiunea de a ma face fericita. de altfel eu nu aveam sa-i ofer nici mai mult nici mai putin decat atat. Intr-o seara petrecuta la el, pe fundalul unei rutine extrem de mundane – el facea ceai, eu priveam pe geamul larg deschis cum vantul apropare invizibil misca alene frunzele verzi. si cand colo, parca mi-a pus Cel de sus mana pe cap –  pentru o fractiune de secunda prin crapatura geamului deschis ne-am vazut pe noi doi in viitor. Fericiti si la fel de indragostiti.

Revelatia ciudata a durat o clipita, dar asta mi-a fost suficient ca sa-l anunt ca sunt gata sa-i raspund la INTREBAREA lui, chiar daca nu aveam raspuns la alte mii de intrebari puse de mama si de prietenele mele, care, motivat sau nu, credeau ca sunt pe cale de a face o mare greseala.

2. sa nasc[nastem], chiar daca nu eram pregatiti nici moral, nici material.

Pazea, fetelor, metoda calendarului poate juca feste si unui ciclu regulat dupa ceasul atomic! Sarcina ne-a luat total pe neprins de veste si nu prea se incadra in planurile noastre, care, trebuie sa recunosc, erau destul de neinchegate. Vroiam sa facem cariere si multi bani. Dintr-odata in ecuatia “viata de adult” au aparut inca un sir de necunoscute. Am decis ca le vom rezolva din mers. Acum cand ma uit la odorul meu, multumesc cerului ca-l am. (Si cariere avem, si bani, nu foarte multi, dar suficienti ca sa o ducem bine) Ador sa observ shocul pe fata oamenilor cand acestia afla ca am copil mare. :)

3. sa plec[am] din RM.

Am lasat putinul ce-l aveam si am plecat sa o incepem de la zero printre straini, intr-o tara care ne fascina pe ambii de mult timp. “Pai aici de bine de rau aveti nume, statut. Acolo veti fi nimeni. Ce-o sa faceti?” ne intrebau intr-un glas cei din jur. “Nu ma duc sa spal vase”  – atata le raspundeam, pentru ca mai mult decat atat nu stiam. (tin sa precizez ca nu vad nimic rau intr-un astfel de job)

Poate eram inconstienti intr-o oarecare masura, prea verzi ca sa simtim frica esecului… Stiu ca eram increzatori in fortele noastre. Nu am gresit. Plecarea ne-a facut bine la fiecare in parte, dar si la toti la un loc ca familie.

crisis response: рожденный ползать летать не будет.

What a difference 7 months can make! No more doom and gloom mood! La data de astazi grijile si nesigurantele expuse in decembrie nu mai au loc in dispozitia mea.

De vreo 3 luni de zile am un job nou, de care sunt incantata. Fac ceea ce am vrut sa fac, doar ca acum am ajuns sa fac asta la Londra. In plus si el are un job de care este foarte multumit, pentru ca e ceea ce a visat sa faca. In pofida crizei a obtinut o pozitie de manager important.

he-he.

In final doar un mesaj: рожденный ползать, летать не будет. puncte puncte