I learnt from the best (men) ;)

prima mea dragoste, puppy love, acea de pe la 13-14 ani, era nascut intr-o zi cu taica-meu. deci din start, relatia era sortita esecului :) era un baiat frumos si buclucas, total nepotrivit pentru noua eleva eminenta din clasa ce eram. of, ce-am mai bocit din cauza lui. copil rau era, iar eu eram indragostita. el se juca cu mine, iar eu sufeream. apoi imi aparea la usa si eram cea mai fericita. cand ne-am sarutat prima data (primul meu sarut “adevarat”) mi-am dorit sa se opreasca timpul in loc. bine ca nu s-a oprit. cate as fi pierdut :)

lectiile invatate de la el au fost urmatoarele: eu nu sunt jucaria nimanui si nu tolerez sa fiu tratata astfel. cei care s-ar incumeta sa pretinda la rol de papusar,  sunt exterminati din preajma fara nici o mila, in pofida potentialelor sentimente, nu conteaza cat de aratosi, sexy, interesanti, bogati, etc sunt. nimeni nu e mai important ca mine.

a doua dragoste a fost foarte frumoasa, dar probabil ca s-a intamplat prea devreme. ne simteam suflete pereche, pe aceeasi lungime de unda. era un tip mai tacut si foarte citit, deschis pentru experiente noi si inedite, cu un umor aparte, insa nu neaparat pe intelesul si gustul tuturor :) mi-a zis ca nu a mai intalnit fata mai desteapta decat mine si asta m-a flatat mai mult decat complimentele adresate fizicului meu. ne-am iubit frumos, cativa ani buni. de dragul lui am renuntat la studii in Romania, dar niciodata nu am regretat. nu obisnuesc sa regret.

a fost frumos cat a fost, dar nu a fost dat sa tina. eram prea tineri cu porti mari deschise in fata. cineva s-a miscat mai repede, altcineva nu a tinut pasul. el m-a invatat sa am incredere in mine, m-a facut sa cred ca sunt putine femei ca mine si mi-a insuflat ca barbatul care va reusi sa ma cucereasca, va fi foarte norocos :)

apoi a urmat un epizod scurt, dar extrem de furtunos cu perspectiva de a ajunge Dna unui Mr din strainatate. l-am cunoscut departe de tara, la niste cursuri profesionale. vreo doua luni am purtat pe deget inel de logodna cu diamant (so not me), dar intr-un final m-am trezit din ameteala si mi-am recunoscut ca nu-l iubeam. era bun si inteligent, dar nu chiar ceea ce-mi doream, desi pasaportul sau zamorskii era al naibii de atractiv. am intors inelul, mi-am cerut scuze, aveam doar 21 de ani. aceasta experienta m-a invatat sa fiu intotdeauna sincera cu mine insami, indiferent de cat de placute n-ar fi  iluziile. iluziile desarte nu-s de mine.

iubirea mea cea mare, despre care am mai scris pe aici, a avut un inceput tare improbabil. nu ne vedeam impreuna nici in ruptul capului. ma induioseau gesturile lui de curtare, dar nu prea le luam in seama. roiau fetele in jurul lui ca albinutele ametite intr-un camp de flori parfumate. le urmaream si ma amuzam. insa nu am estimat ambitiozitatea lui. nu stiu ce a facut exact, si nu stiu cum, dar cu o luna inainte de a implini 22 de ani, i-am zis “da” la oficiul starii civile. poate turmentata usor, dar cu certitudinea intuita ca fac un pas corect.

el a adus un pic de haos in viata mea, haos din asta binevenit intr-un mediu prea organizat si randuit. el m-a descatusat, m-a invatat sa ma rasfat, a trezit in mine curajul de a risca si de a sarbatori succesul din plin, cu sampanie si capsuni. el zice ca-s perfecta si ca l-am molipsit. l-am slefuit, l-am facut diamant perfect :) aproape perfect. totul poate, doar ca auz nu prea are. ei cum asa? :)