Invictus

Morgan Freemand si Matt Damon in Invictus

Filmul asta era de mult timp pe lista mea “de privit”, dar nicidecum nu ajungeam sa-l vad.  Si in zadar. Morgan Freeman si Matt Damon in roluri principale. Regizor – Clint Eastwood. Cum sa nu intrige?

Actiunea de desfasoara in Africa de Sud la inceputul guvernarii lui Nelson Mandela. O tara dezbinata de segregatie rasiala, unde pana mai ieri albii si negrii au trait in lumi paralele, ce nu se intersectau. Denuntarea apartheidului, desi un salt salt inainte, risca sa agraveze si mai mult divizarea in societate. Negrii, eliberati peste noapte de asuprire, erau dornici de revanse mici si mari. Albii, ingrijorati si speriati de radicalitatea schimbarii, asteaptau ca tara sa se duca de rapa. Nici pomina de “rainbow nation”.

Printre numeroasele afaceri de stat, Mandela dezvolta un interes special pentru echipa nationala de rugby, the Springboks. Formata din jucatori albi si huiduita la toate campionatele de populatia de culoare, echipa reprezenta atunci un simbol nefericit de dezbinare profunda a societatii sud-africane.

Cu apropierea campionatului mondial de rugby din 1995, a carui gazda a fost Africa de Sud, perspicacele Presedinte a vazut in Springboks un potential deosebit, in ciuda faptului ca echipa pasea dintr-o infrangere in alta, dezamagind sistematic suporterii pe care ii mai avea.

Demonstrand legendara sa intelepciune, Mandela reuseste ceea ce era de neconceput – determina o natiune intreaga sa depaseasca prejudecatile si sa se uneasca, transformand Springboks dintr-un factor de invrajbire intr-un simbol de unitate nationala. In 1995, datorita lui Mandela si in pofida tuturor prognozelor si asteptarilor, the Sprinboks a devenit campioana mondiala la rugby. True fact.

Mandela si capitanul Springboks (poza Reuters)

Invictus este un film despre frica de schimbare, depasirea propriilor limite, despre puterea iertarii si mandrie nationala.

Unde-i Mandela al Moldovei?

Invictus (de William Ernest Henley, 1849 – 1903)

Out of the night that covers me,
Black as the Pit from pole to pole,
I thank whatever gods may be
For my unconquerable soul.

In the fell clutch of circumstance
I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeonings of chance
My head is bloody, but unbowed.

Beyond this place of wrath and tears
Looms but the Horror of the shade,
And yet the menace of the years
Finds, and shall find, me unafraid.

It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll.
I am the master of my fate:
I am the captain of my soul.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s