post-mortem

Anul acesta am ingropat o prietenie. Se pare ca aceasta demult era moarta, eu insa nu am fost informata despre trecerea ei in nefiinta. Si cand ma gandesc ca am crezut-o bine merci atata timp…

Odata cu constatarea decesului mai multe lucruri au capatat sens. Semnale pe care eu nu le vedeam, pentru care aveam explicatii si justificari absolut logice, total inconstienta de ce se intampla de fapt.

Am fost naiva? Trebuia sa fiu mai circumspecta cu persoana apropiata pe care o cunosc de jumatate de viata? Poate. Dar in acest caz eu nu era sa fiu eu.

Nici acum nu stiu ce s-a intamplat de fapt. As vrea sa inteleg. Dar nu mai conteaza. De doua ori in acelasi rau nu intri. Si slava Domnului.

Acum daca ma uit la partea plina a paharului, cred ca trebuie sa-i multumesc. Pentru ca a mai redus din ipocrizia din jurul meu, pentru ca m-a facut sa apreciez si mai mult prietenii pe care ii am.

Am amputat gangrena.

Advertisements

6 thoughts on “post-mortem

  1. In plus mi-am adus aminte de ce ai scris tu o data pe Twitter: Prietenul adevarat se cunoaste nu la nevoie, ci mai ales in clipele de bucurie. Doar un prieten adevarat poate sa se bucure pt succesul tau

    E extraordinar de adevarata fraza!

  2. E greu sa lasi un urma prieteniile, mai ales cind acestea se intind de ani-si-ani.
    Uneori tre’ sa facem asta, pentru a avea parte de un mai bun EU, un mai noi EU.
    Se intimpla ca prieteniile ne tin legati de trecut si, chiat, ne stopeaza din avolutia emotionala.
    Bine ai facut ca ai taiat-o.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s