Ce sa faci cu promovarea pe care nu o doresti?

Nu ai cautat-o, dar circumstantele glumarete ti-au bagat-o in cale in asa fel ca nici o oarba nu ar putea sa o evite. O promovare  la distanta unei mani intinse (sau ridicate?),  tu fiind singura persoana aflata pe calea spre ea. O avansare spre care esti  impinsa mai mult sau mai putin gentil, in timp ce tu iti vezi de lucru si te faci ca ploua.

Unii ar spune ca nu sunt suficient de ambitioasa si ar avea dreptate.

Nu-mi doresc aceasta promovare pentru ca nu vreau sa ma transform in persoana ce a detinut pozitia repsectiva pana nu demult. Nu vreau sa ajung sa petrec in oficiu mai multe ore decat in afara lui, sa nu pot adormi fara somnifere, sa nu am timp sa schimb doua vorbe cu cei dragi cand ma suna sa vada daca sunt ok, dar sa croiesc din agenda incarcata cate un sfert de ora pe ici – pe colo ca sa cochetez cu barbati de varsta lui taica-meu si sa fac ‘confidente’ unor madame de varsta a treia pentru a intra in gratiile domniilor mai suspuse.

Si chiar daca as gasi o cale sa nu fac compromisuri cu  intoleranta fata de pupcurism, nu cred ca avansarea mi-ar permite sa mentin echilibrul pe frontul personal. Eu nu vreau sa sacrific cele cateva  ore, de dupa lucru si inainte de culcare, pe care le am cu familia in fiecare seara. Nu vreau sa testez la rezistenta sentimentul de vina pe care il simt atunci cand, fiind prinsa cu un raport urgent, sunt nevoita sa rog vecina sa-mi ia copilul ramas ultimul la scoala.

Sunt multe femei, in functii mult mai solicitante, care reusesc cumva sa combine cariera si viata personala. Cum o fac? Nu stiu. Stiu doar ca la moment nu sunt pregatita sa platesc pretul pentru promovare. Nu-mi ajunge ambitie sau obraz mai gros.

Pin-up by Al Buell, A tight draw

Advertisements